"Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare amendarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii şi în sarcina Poliţiei locale a posibilităţii de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, iar în cazul nerespectării transmiterii
OUG 195/2002 republicata privind circulatia pe drumurile publice, actualizata prin OUG nr. 63/2006 Circulatia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfuri se efectueaza, de regula, numai pe banda marginala din partea dreapta a autostrazii, in sensul de mers. SECTIUNEA a 5-a
Permisele de conducere pe care trebuie să le posede conducătorii de autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, pentru a circula pe drumurile publice sunt pentru următoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ privind circulația pe drumurile publice, care prevede posibilitatea ca Poliția Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. Ridicarea și depozitarea acestora în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către
Circulația pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, a fost închisă de joi, 17 noiembrie, de către lucrătorii de la Drumurile Naționale, ca urmare a înrăutățirii condițiilor meteorologice. Conform reglementărilor în vigoare, circulația pe Transalpina și Transfăgărășan, cele
DbXR.
circulatia autovehiculelor pe drumurile publice