Asociatia de proprietari bloc D2 este persoana juridica juridica de drept privat, nonprofit, constituitat in baza prevederilor Legii locuintei nr.144/1996 cu modificarile si completarile ulterioare. Asociatia de proprietari isi desfasoara activitatea in conformitate cu legile romane si cu prezentul statut. Art. 3.
Primăria Sectorului 6 prin Serviciul Indrumare și Control Asociațiile de Proprietari, aduce la cunoștinta asociațiilor de proprietari urmatoarele: Asociațiile de proprietari, trebuie să fie organizate și să funcționeze, în conformitate cu prevederile Legii Nr.196 din 20 iulie 2018 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de
Actele necesare înscrierii la cursul de administrator de asociaţie organizat de Centrul de Calificare şi Recalificare Profesională Social Trade din Galaţi sunt: copii după buletin, după certificatul de naştere şi, în cazul femeilor, după cel de căsătorie, ultima diplomă de studii, carnet de şomer sau adeverinţă de venit de la Finanţe şi fişa de aptitudini de la un cabinet de medicina muncii.
Urmare a faptului că atât în cadrul verificărilor şi a controalelor asociaţiilor de proprietari de pe raza municipiului Galaţi efectuate de inspectorii Compartimentului de Relaţie cu Asociaţiile de Proprietari, precum şi în urma numeroaselor sesizări depuse de proprietarii, membri ai asociaţiilor de proprietari, s-a constatat faptul că există asociaţii în cadrul carora conducerea acestora nu organizează adunări generale în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Asociaţiile de proprietari continuă să fie un subiect controversat pentru gălăţenii care locuiesc la bloc. Ca urmare a articolului publicat de Monitorul de Galaţi în care am relatat cum o asociaţie de proprietari a primit 6 amenzi de la Compartimentul „Asociaţii de proprietari" din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, am primit la redacţie zeci de
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a răspuns că întradevăr ultimele controale la asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi au fost făcute în urmă cu câţiva ani de zile, însă va fi demarată o nouă serie de acţiuni de control. Însă a atras atenţia şi asupra faptului că fiecare asociaţie are cenzori care ar trebui să-şi facă treaba, iar schimbarea acestora, inclusiv a preşedintelui şi administratorului asociaţiei nu stă în puterea
WZHQ6.
compartiment asociatii de proprietari galati