Primăria Braşov a lansat deja licitaţia publică în vederea organizării tradiţionalului foc de artificii din noaptea dintre ani. Faţă de anii trecuţi, de această dată ar urma să fie organizate spectacole priotehnice în trei zone ale Braşvoului: la Cetăţuie, de pe Dealul Straja, altul din zona Tractorul, din parcarea Coresi Shopping Resort, iar cel de-al treilea din zona Avantgarden Bartolomeu.
Astfel, vineri, 11 noiembrie, seful Biroului Relatii Externe, Turism si Evenimente din cadrul Primariei Brasov, Nicoleta Cirjan, a anuntat ca la Revelionul 2023 din Piata Sfatului, atmosfera va fi intretinuta de DJ-ii postului de radio care se vor ocupa de organizarea citeste toata stirea Ads Citeste stirile pe mobil: m.ziare.com
Petrecerea de Revelion din acest an începe mai târziu decât de obicei. Astfel începând cu ora 23.00, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca DJ Project, Anna Lesko şi Trupa Coco. După încheierea concertelor, în jurul orei 23.45 cei prezenţi vor putea asista la un show spectaculos cu lasere care vor fi proiectate pe clădirile din Piaţa
A ținut 8 minute și a costat 121.500 lei. Al doilea cel mai scump show de acest gen din țară. El și celelalte focuri din cartierele Tractorul, Bartolomeu și Astra. Artificiile brașovenilor din Piața Sfatului au ținut mai mult. Cu până la jumătate de oră mai mult.
Braşovenii şi turiştii care vor alege să petreacă noaptea de Anul Nou în Piaţa Sfatului vor vedea pe scena din centrul oraşului mai multe concerte., Brasov
AEROPORTUL BRAȘOV. Se fac angajări. Când încep concursurile ; Brașov. Tânăr de 21 de ani, rănit într-un accident de muncă; Jucătorii sunt disperați la FC Brașov; Acuze înspre Corona & Primăria lui Coliban: banii publici locali ajung în București; Bărbat din județul Brașov, de negăsit din 23 septembrie
DFbYUH.
brasov revelion piata sfatului